CAPITOLUL I – MEMBRUL OMNIA FITNESS
Art. 1. Calitatea de Membru
1.1. Calitatea de Membru se
dobândește prin acceptarea prezentului Contract și activarea unui abonament
OMNIA FITNESS.
1.2. Calitatea de Membru conferă
acces la serviciile și facilitățile incluse în abonamentul activ, în condițiile
prezentului Contract, si ale Regulamentului Intern.
1.3. Calitatea de Membru este
personală, individuală și netransmisibilă și poate fi exercitată exclusiv de
titularul abonamentului.
Art. 1^1. Definiții
În sensul prezentului Contract,
termenii de mai jos au următoarele semnificații:
a) Centrul / clubul OMNIA FITNESS –,
operatorul și prestatorul serviciilor care fac obiectul prezentului Contract;
b) Membru – persoana fizică, majoră
sau minoră reprezentată ori asistată potrivit legii, care a încheiat prezentul
Contract, prin semnare fizică sau acceptare electronică, și care deține un
Abonament activ. În cazul minorilor, obligațiile contractuale și de plată
asumate prin prezentul Contract revin părintelui sau reprezentantului legal
care și-a exprimat acordul pentru încheierea acestuia;
c) Abonament – produsul comercial
achiziționat de Membru, care conferă un drept personal, individual și
netransmisibil de acces la serviciile și facilitățile Clubului, în condițiile
prevăzute în prezentul Contract și în Anexa de Abonament;
d) Anexa de Abonament – documentul
contractual, în format fizic sau electronic, generat de sistemele Clubului și
acceptat de Membru la momentul achiziționării abonamentului, care
individualizează abonamentul achiziționat și stabilește condițiile comerciale
specifice aplicabile acestuia, inclusiv tipul abonamentului, durata, perioada
minimă contractuală (dacă este cazul), tariful, modalitatea de plată, data
activării, beneficiile și limitările aplicabile. Anexa de Abonament face parte
integrantă din prezentul Contract.
e) Regulament Intern – ansamblul
regulilor de conduită, igienă, siguranță, acces și utilizare a facilităților,
echipamentelor și serviciilor Clubului, publicat și disponibil permanent pe
website-ul oficial al Clubului, la adresa [www.omniafitness], obligatoriu
pentru toți Membrii. Clubul își rezervă dreptul de a modifica și actualiza
Regulamentul Intern, cu respectarea legislației aplicabile.
f) Cont de Membru – profilul
individual creat în sistemele informatice ale Clubului, asociat Membrului și
utilizat pentru identificare, acces, administrarea abonamentului, plăți și
comunicări. Înregistrările electronice generate de utilizarea Contului de
Membru și a sistemelor informatice ale Clubului pot fi utilizate ca mijloace de
probă privind operațiunile efectuate și interacțiunile realizate prin
intermediul acestora, în condițiile legii;
g) Plată Recurentă – mecanismul de
debitare automată și succesivă a sumelor datorate pentru Abonament, prin
intermediul unui procesator de plăți autorizat, la intervalele și în condițiile
prevăzute în Anexa de Abonament;
h) Aplicația Mobilă / Platforma
Online – canalele digitale oficiale utilizate de Club pentru achiziționarea
abonamentelor, acceptarea documentelor contractuale, administrarea Contului de
Membru, gestionarea plăților, transmiterea notificărilor și accesul în
locațiile Clubului, după caz.
i) Politica de Confidențialitate –
documentul prin care Clubul informează persoanele vizate cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal, disponibil permanent pe website-ul
oficial al Clubului, la adresa [website OMNIA FITNESS - de completat].
Art. 2. Documentele Contractuale
2.1. Prezentul Contract se
completează cu Anexa de Abonament acceptată de Membru la momentul
achiziționării abonamentului.
2.2. Regulamentul Intern este disponibile
permanent pe website-ul oficial al centrului Omnia Fitness, la adresa www.omniafitness.ro
2.3. Prin semnarea prezentului Contract
sau prin acceptarea acestuia prin mijloace electronice, Membrul confirmă că a
luat cunoștință de existența, disponibilitatea și aplicabilitatea documentelor
prevăzute la art. 2.2.
2.4. Regulamentul Intern și Politica
de Confidențialitate pot fi actualizate periodic de către Club, modificările
urmând să producă efecte de la data publicării pe website, cu respectarea
dispozițiilor legale aplicabile.
Art. 3. Acceptarea Contractului
3.1. Contractul se consideră încheiat
și produce efecte juridice de la data semnării acestuia sau a acceptării sale
electronice prin intermediul aplicației mobile, al platformei online ori al
altor mijloace electronice puse la dispoziție de centrul Omnia Fitness
3.2. Prin semnarea sau acceptarea
electronică a Contractului, Membrul confirmă că:
a) a avut posibilitatea de a
consulta, înainte de acceptarea Contractului, Contractul de Membru, Anexa de
Abonament, Regulamentul Intern și Politica de Confidențialitate;
b) documentele prevăzute i-au fost
puse la dispoziție într-o formă accesibilă înainte de exprimarea acordului
contractual;
c) a citit, a înțeles și acceptă
conținutul documentelor contractuale aplicabile;
d) acceptă drepturile și obligațiile
care îi revin în calitate de Membru al Clubului;
e) se obligă să respecte prevederile
Contractului, ale Anexei de Abonament și ale Regulamentului Intern.
3.2.1 Prezentul Contract, împreună cu
Anexa de Abonament aplicabilă și documentele publicate pe website-ul Clubului,
respectiv Regulamentul Intern și Politica de Confidențialitate, constituie
acordul complet dintre Părți.
3.3. Membrul declară că informațiile
furnizate la înregistrare sunt reale, complete și actuale și se obligă să
comunice Clubului, fără întârziere, orice modificare intervenită ulterior.
CAPITOLUL II – CONTUL DE MEMBRU ȘI
ACTIVAREA ABONAMENTULUI
Art. 4. Activarea abonamentului
4.1. Accesul la serviciile și
facilitățile Clubului este condiționat de activarea unui abonament valid și de
crearea unui Cont de Membru în sistemele Clubului.
4.2. Activarea abonamentului
presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) acceptarea prezentului Contract;
b) furnizarea datelor necesare
înregistrării;
c) achiziționarea unui abonament;
d) crearea Contului de Membru.
4.3. Clubul își rezervă dreptul de a
solicita informațiile și documentele necesare pentru verificarea identității
Membrului și pentru administrarea raportului contractual.
Art. 5. Accesul minorilor
5.1. Accesul minorilor este permis în
condițiile prevăzute de prezentul Contract, de Regulamentul Intern și de
legislația aplicabilă.
5.2. Pentru minorii care nu au
capacitate deplină de exercițiu este necesar acordul părintelui sau al
reprezentantului legal în condițiile stabilite prin Regulamentul Intern și
legislația aplicabilă.
Art. 6. Caracterul personal al
abonamentului
6.1. Abonamentul conferă un drept de
acces personal, individual și netransmisibil.
6.2. Utilizarea abonamentului de
către alte persoane este strict interzisă.
Art. 7. Cont de Membru
7.1. Fiecărui Membru îi este asociat
un Cont de Membru în sistemele informatice ale Clubului.
7.2. Contul de Membru este utilizat
pentru identificare, acces, administrarea abonamentului, efectuarea plăților și
comunicările dintre Club și Membru.
7.3. Membrul este responsabil pentru
păstrarea confidențialității datelor de acces și pentru utilizarea
corespunzătoare a Contului său
CAPITOLUL III – ACCES ȘI UTILIZAREA
CLUBULUI
Art. 8. Accesul în Club
8.1. Accesul în Club este permis
exclusiv Membrilor care dețin un abonament activ și care respectă condițiile
prevăzute de documentele contractuale.
Art. 9. Identificarea și accesul
9.1. Accesul în Club se realizează
prin cod QR, aplicația mobilă, card de acces sau prin orice alt sistem de
identificare implementat de Club.
9.2. Clubul își rezervă dreptul de a
solicita verificarea identității Membrului.
Art. 10. Restricții privind
utilizarea abonamentului
10.1. Este interzisă utilizarea
abonamentului de către alte persoane.
10.2. Este interzisă transmiterea
codului QR, a cardului de acces sau a oricăror alte mijloace de identificare
către terți.
Art. 11. Regulamentul Intern
11.1. Membrul se obligă să respecte
Regulamentul Intern al Clubului, disponibil pe website-ul official al centrului
Omnia Fitness și actualizat periodic conform prezentului Contract.
11.2. Regulamentul Intern face parte
integrantă din documentația contractuală.
Art. 12. Facilitățile și serviciile
Clubului
12.1. Facilitățile, beneficiile și
serviciile incluse în fiecare tip de abonament sunt cele prevăzute în Anexa de
Abonament aplicabilă și pot diferi în funcție de produsul achiziționat.
CAPITOLUL IV – DREPTURILE ȘI
OBLIGAȚIILE MEMBRULUI
Art. 13. Drepturile Membrului
13.1. Membrul are dreptul:
a) să utilizeze facilitățile și
serviciile incluse în abonamentul activ;
b) să beneficieze de acces în
locațiile și în condițiile prevăzute de abonamentul achiziționat;
c) să primească informații privind
serviciile oferite de Club;
d) să formuleze solicitări, sesizări
sau reclamații și să primească răspuns în condițiile legii;
e) să beneficieze de toate drepturile
prevăzute de prezentul Contract și de legislația aplicabilă.
Art. 14. Obligațiile Membrului
14.1. Pe durata valabilității
Contractului, Membrul se obligă:
a) să achite integral și la termen
toate sumele datorate Clubului, conform abonamentului activ;
b) să furnizeze informații reale,
complete și actualizate la momentul înregistrării și pe întreaga durată a
raportului contractual;
c) să prezinte documentele și
informațiile necesare verificării identității și îndeplinirii condițiilor de
acces în Club;
d) să obțină și să prezinte, după
caz, acordul părintelui sau al reprezentantului legal pentru accesul minorilor;
e) să respecte prevederile
prezentului Contract, ale Anexei de Abonament și ale Regulamentului Intern;
f) să utilizeze facilitățile și
serviciile Clubului cu bună-credință și conform destinației acestora;
g) să respecte instrucțiunile
personalului Clubului și măsurile de siguranță aplicabile;
h) să păstreze un comportament
civilizat și respectuos față de ceilalți membri, colaboratori și angajați ai
Clubului;
i) să nu utilizeze abonamentul în
beneficiul altor persoane și să nu permită accesul terților prin intermediul
contului său de membru;
j) să nu desfășoare activități
comerciale, promoționale, de antrenorat personal sau alte activități
profesionale în incinta Clubului fără acordul prealabil scris al Clubului.
CAPITOLUL V – PLĂȚI ȘI FACTURARE
Art. 15. Plata recurentă
15.1. În cazul abonamentelor cu plată
recurentă, prin activarea abonamentului și furnizarea metodei de plată, Membrul
autorizează în mod expres Clubul și procesatorii de plăți autorizați utilizați
de acesta să efectueze debitarea automată a sumelor datorate, conform
condițiilor aplicabile abonamentului ales.
15.2. Debitarea automată se
realizează la intervalele și în condițiile prevăzute în Anexa de Abonament.
15.3. Membrul este responsabil pentru
menținerea validității metodei de plată utilizate și pentru existența
fondurilor necesare procesării plăților la datele scadente.
15.4. Dezactivarea plăților recurente
(anularea reînnoirii automate) se poate realiza simplu și gratuit de către
Membru prin intermediul aplicației mobile, al contului online de membru sau
prin e-mail. Pentru a opri următoarea debitare automată, solicitarea de
dezactivare trebuie efectuată cu cel puțin 3 (trei) zile calendaristice înainte
de data următoarei scadențe.
15.5. Dezactivarea plăților recurente
produce efecte pentru perioadele de facturare viitoare și nu afectează
obligațiile de plată deja scadente.
Art. 16. Neplata sumelor datorate
16.1. În cazul în care o plată nu
poate fi procesată, Clubul sau procesatorul de plăți utilizat de acesta va
notifica Membrul prin intermediul aplicației mobile, prin e-mail sau SMS și
poate efectua încercări suplimentare de debitare în zilele următoare.
16.2. Dacă plata nu este confirmată
în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data scadenței, Clubul are dreptul
de a suspenda temporar accesul Membrului la facilitățile și serviciile oferite,
până la achitarea integrală a sumelor restante.
16.3. Suspendarea accesului
determinată de neplata sumelor datorate nu suspendă curgerea duratei
contractuale și nu afectează obligația Membrului de a achita sumele datorate
conform Contractului și Anexei de Abonament aplicabile.
Art. 17. Încetarea anticipată
17.1. Condițiile privind încetarea
anticipată a abonamentului sunt prevăzute în Anexa de Abonament aferentă
produsului achiziționat.
17.2. Pentru anumite tipuri de
abonamente care presupun asumarea unei perioade minime contractuale și
acordarea unor condiții comerciale preferențiale, încetarea Contractului
înainte de expirarea perioadei minime asumate poate atrage obligația Membrului de
a restitui, total sau parțial, avantajele comerciale acordate.
17.3. Restituirea avantajelor
comerciale nu reprezintă o penalitate, ci o modalitate de recalculare a
condițiilor comerciale aplicabile abonamentului, ca urmare a neîndeplinirii
perioadei minime contractuale asumate de Membru.
17.4. Modalitatea de calcul, limitele
aplicabile și condițiile concrete privind restituirea avantajelor comerciale
sunt prevăzute în Anexa de Abonament aferentă produsului achiziționat.
CAPITOLUL VI – ADMINISTRAREA
ABONAMENTULUI ȘI A ACCESULUI
Art. 18. Înghețarea abonamentului
18.1. În măsura în care tipul de
abonament achiziționat include această facilitate, Membrul poate solicita
înghețarea temporară a abonamentului, în condițiile și limitele prevăzute în
Anexa de Abonament.
18.2. Durata maximă a perioadei de
înghețare, condițiile de acordare, intervalele minime de timp pentru care
aceasta poate fi activată și modalitatea de solicitare sunt stabilite în Anexa
de Abonament aplicabilă.
18.3. Pe durata înghețării, accesul
Membrului la facilitățile și serviciile Clubului este suspendat. În cazul
abonamentelor cu plată recurentă, data următoarei facturări și/sau debitări se
decalează corespunzător cu perioada de înghețare aprobată, dacă Anexa de
Abonament nu prevede altfel.
18.4. Perioada de înghețare aprobată
prelungește în mod corespunzător durata abonamentului și, după caz, perioada
minimă contractuală asumată, cu numărul de zile aferent suspendării.
18.5. Înghețarea nu poate fi
solicitată retroactiv și nu produce efecte pentru perioade anterioare datei
înregistrării și aprobării solicitării.
18.6. Înghețarea poate fi solicitată
și acordată numai dacă Membrul nu înregistrează obligații de plată restante la
data depunerii solicitării și sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Anexa de
Abonament aplicabilă.
Art. 19. Suspendarea accesului
19.1. Clubul poate suspenda temporar
accesul Membrului în următoarele situații:
a) în cazul existenței unor obligații
de plată restante, în condițiile prevăzute la Art. 16;
b) în cazul utilizării frauduloase a
abonamentului, a Contului de Membru, a codului QR sau a altor mijloace de acces
puse la dispoziție de Club;
c) în cazul unui comportament
agresiv, ofensator, amenințător, discriminatoriu sau al oricărei conduite care
pune în pericol siguranța persoanelor, integritatea bunurilor ori buna
desfășurare a activității Clubului;
d) în cazul introducerii sau
utilizării în incinta Clubului a substanțelor interzise de lege, armelor ori
altor obiecte care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau a bunurilor;
e) în cazul încălcării altor
prevederi ale prezentului Contract, ale Anexei de Abonament sau ale
Regulamentului Intern.
19.2. Membrul va fi informat cu
privire la motivele suspendării prin intermediul aplicației mobile, prin
e-mail, SMS sau prin orice alt canal de comunicare utilizat de Club.
19.3. Suspendarea accesului nu
afectează obligațiile de plată asumate de Membru conform documentelor
contractuale.
19.4. În funcție de gravitatea
situației, Clubul poate menține suspendarea până la remedierea cauzei care a
determinat aplicarea măsurii sau până la încetarea Contractului.
Art. 20. Restricționarea accesului
20.1. Clubul poate restricționa
temporar accesul la anumite facilități, echipamente, zone sau servicii pentru
efectuarea lucrărilor de mentenanță, modernizare, igienizare, reparații, pentru
motive de siguranță, ca urmare a unor dispoziții ale autorităților publice sau
a unor situații independente de voința Clubului.
20.2. Restricțiile temporare și
parțiale, care nu împiedică utilizarea generală a facilităților Clubului și
care sunt efectuate pe o durată limitată și rezonabilă, nu constituie o
neexecutare a obligațiilor contractuale ale Clubului și nu conferă Membrului
dreptul la despăgubiri,
rambursări sau reduceri de preț.
a) prelungirea gratuită a valabilității abonamentului cu numărul de zile
în care serviciul principal a fost indisponibil;
c) o altă soluție echivalentă, stabilită în mod rezonabil de Club și
comunicată Membrului, cu respectarea legislației aplicabile.
20.4. În cazul restricțiilor
determinate de forță majoră, caz fortuit, dispoziții ale autorităților publice
sau alte situații independente de voința Clubului, măsurile aplicabile vor fi
stabilite și comunicate Membrilor cu respectarea legislației în vigoare.
Art. 21. Securitate și monitorizare
video
21.1. Pentru asigurarea securității
persoanelor și bunurilor, verificarea accesului și prevenirea sau investigarea
incidentelor, Clubul poate utiliza sisteme de monitorizare video în spațiile
comune, precum recepția, zonele de acces, culoarele și zonele de antrenament,
în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), Legea nr. 190/2018,
Politica de Confidențialitate și informările afișate în locații.
21.2. Este interzisă monitorizarea
video în zonele în care Membrii beneficiază de un nivel sporit de intimitate,
precum vestiarele, dușurile,și grupurile sanitare.
21.3. Înregistrările video sunt
păstrate pentru o perioadă limitată, conform Politicii CCTV și Politicii de
Confidențialitate a Clubului, fără a depăși perioada necesară îndeplinirii
scopurilor pentru care au fost colectate, cu excepția situațiilor în care legea
sau interese legitime justificate impun păstrarea acestora pentru o perioadă
mai lungă.
21.4. Înregistrările pot fi accesate
și utilizate numai de persoane autorizate și numai în scopurile prevăzute la
alin. 21.1 sau pot fi puse la dispoziția autorităților competente în condițiile
legii.
Art. 22. Bunuri personale și
depozitare
22.1. Membrul este responsabil pentru
supravegherea și păstrarea bunurilor sale personale pe durata prezenței în
locațiile Clubului.
22.2. Clubul poate pune la dispoziția
Membrilor vestiare, dulapuri sau spații destinate depozitării temporare a
bunurilor personale, însă acestea nu reprezintă servicii de pază, custodie sau
depozitare în sens juridic.
22.3. Membrul are obligația de a
utiliza corespunzător dulapurile și spațiile de depozitare puse la dispoziție
de Club și de a le securiza prin mijloacele disponibile în locație.
22.4. Bunurile de valoare, sumele de
bani, bijuteriile, documentele, dispozitivele electronice sau alte obiecte
importante nu trebuie lăsate nesupravegheate în incinta Clubului.
22.5. Clubul nu răspunde pentru
pierderea, furtul sau deteriorarea bunurilor personale lăsate nesupravegheate,
depozitate în spații neasigurate corespunzător ori afectate ca urmare a faptei
Membrului sau a unor terțe persoane, cu excepția situațiilor în care
prejudiciul a fost cauzat prin culpa dovedită a Clubului ori în alte situații
în care răspunderea nu poate fi limitată sau exclusă potrivit legii.
CAPITOLUL VII – ÎNCETAREA
ABONAMENTULUI
Art. 23. Efectele încetării
23.1. La data încetării Contractului,
dreptul Membrului de a utiliza facilitățile și serviciile Clubului încetează
automat, cu excepția situațiilor în care legea sau prezentul Contract prevăd
altfel.
23.2. Încetarea Contractului nu
afectează drepturile și obligațiile născute anterior datei încetării acestuia.
23.3. Clubul își rezervă dreptul de a
recupera orice sume restante, prejudicii sau alte creanțe exigibile existente
la data încetării Contractului.
Art. 23¹. Politica de rambursare
23¹.1. Sumele achitate de Membru
reprezintă contravaloarea accesului la facilitățile și serviciile Clubului și
nu sunt rambursabile pentru simplul motiv al neutilizării acestora.
23¹.2. Neutilizarea totală sau
parțială a abonamentului, absența voluntară de la antrenamente ori
imposibilitatea utilizării serviciilor din motive personale care nu sunt
imputabile Clubului nu conferă dreptul la rambursarea sumelor achitate, la
reducerea tarifelor sau la suspendarea obligațiilor de plată.
23¹.3. Orice rambursare efectuată de
Club în afara cazurilor prevăzute de lege reprezintă o măsură comercială
acordată în mod excepțional și discreționar, fără a constitui o obligație
contractuală și fără a crea un precedent pentru situații similare.
CAPITOLUL VIII – SĂNĂTATE ȘI
SIGURANȚĂ
Art. 25. Aptitudinea pentru
desfășurarea activităților sportive
25.1. Prin încheierea prezentului
Contract și prin utilizarea serviciilor și facilităților Clubului, Membrul
declară că, potrivit cunoștințelor sale, nu are contraindicații medicale
cunoscute care să împiedice desfășurarea activităților sportive specifice și
își asumă participarea la acestea în condițiile prezentului Contract.
25.2. Membrul este responsabil pentru
evaluarea propriei stări de sănătate și pentru solicitarea recomandărilor
medicale de specialitate înainte de începerea sau continuarea unui program de
antrenament, atunci când situația sa medicală o impune.
25.3. Membrul se obligă să întrerupă
activitatea fizică și să solicite asistență medicală de specialitate și/sau să
informeze personalul Clubului, după caz, în cazul apariției unor simptome,
afecțiuni sau situații care pot afecta desfășurarea în siguranță a
activităților sportive.
25.4. În cazul persoanelor minore,
părintele sau reprezentantul legal declară și își asumă responsabilitatea că
minorul este apt pentru desfășurarea activităților sportive specifice și că
participarea acestuia se realizează cu acordul și sub responsabilitatea sa.
25.5. Clubul nu furnizează servicii
medicale și nu efectuează evaluări medicale privind aptitudinea Membrilor
pentru practicarea activităților sportive.
25.6. Membrul înțelege și acceptă că
desfășurarea activităților sportive implică riscuri inerente asociate efortului
fizic, care nu pot fi eliminate în totalitate, chiar și în condițiile
respectării regulilor de siguranță și ale instrucțiunilor personalului
Clubului.
Art. 26. Asumarea riscurilor și
limitarea răspunderii
26.1. Membrul înțelege și acceptă că
practicarea activităților sportive implică în mod natural anumite riscuri
inerente, inclusiv riscul producerii unor accidentări, traumatisme, afecțiuni
musculare, articulare sau al altor incidente specifice activităților fizice.
26.2. Membrul utilizează
facilitățile, echipamentele și serviciile Clubului pe propria răspundere, cu
respectarea instrucțiunilor de utilizare, a recomandărilor personalului și a
Regulamentului Intern.
26.3. Clubul nu răspunde pentru
prejudiciile rezultate din:
a) utilizarea necorespunzătoare a
echipamentelor sportive de către Membru;
b) nerespectarea instrucțiunilor de
siguranță sau a Regulamentului Intern;
c) nerespectarea recomandărilor
medicale de către Membru;
d) afecțiuni medicale preexistente
nedeclarate sau incompatibile cu activitatea fizică desfășurată;
e) fapta exclusivă a Membrului sau
faptele altor membri ori terțe persoane asupra cărora Clubul nu exercită
control.
26.4. Nicio prevedere a prezentului
Contract nu limitează sau exclude răspunderea Clubului în situațiile în care
aceasta este prevăzută în mod imperativ de legislația aplicabilă.
CAPITOLUL IX – CONFIDENȚIALITATE ȘI
DATE PERSONALE
Art. 27. Prelucrarea datelor
27.1. Clubul prelucrează datele cu
caracter personal ale Membrilor (inclusiv date de identificare, date financiare
și imagini ori înregistrări video rezultate din utilizarea sistemelor de
monitorizare video) în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), cu
legislația națională aplicabilă și cu Politica de Confidențialitate a Clubului.
27.2. Scopurile prelucrării,
temeiurile juridice aplicabile, categoriile de date prelucrate, durata stocării
și drepturile persoanelor vizate
sunt prezentate în Politica de
Confidențialitate, disponibilă permanent pe website-ul oficial și în aplicația
mobilă a Clubului.
27.3. Prin semnarea Contractului sau
prin acceptarea acestuia în format electronic, Membrul confirmă că a avut
posibilitatea de a consulta și de a lua cunoștință de conținutul Politicii de
Confidențialitate.
27.4. Prelucrarea datelor în scopuri
de marketing direct (oferte, promoții, newslettere sau comunicări comerciale
similare) este opțională, nu condiționează încheierea sau executarea
prezentului Contract și se realizează exclusiv în condițiile prevăzute de
legislația aplicabilă. În situațiile în care legea impune consimțământul
persoanei vizate, acesta va fi solicitat separat, va putea fi retras în orice
moment și nu va afecta valabilitatea Contractului sau accesul la serviciile
Clubului.
CAPITOLUL X – COMUNICĂRI
Art. 28. Comunicări între Părți
28.1. Pe durata raportului
contractual, comunicările, informările și notificările dintre Club și Membru
pot fi realizate prin următoarele canale:
a) aplicația mobilă utilizată de
Club;
b) contul online de membru;
c) poșta electronică (e-mail);
d) mesaje SMS;
e) afișare în locațiile Clubului,
pentru informări cu caracter general;
f) website-ul oficial al Clubului
[website OMNIA FITNESS - de completat] , pentru informări cu caracter general;
g) orice alt canal digital de
comunicare la distanță utilizat în mod obișnuit de Club.
28.2. Membrul are obligația de a
furniza date de contact reale, complete și actualizate și de a informa Clubul
cu privire la orice modificare intervenită pe durata Contractului.
28.3. Comunicările și notificările
transmise de Club la datele de contact furnizate de Membru se consideră
comunicate la data transmiterii, cu excepția situațiilor în care Membrul
dovedește imposibilitatea obiectivă de recepționare a comunicării.
28.4. Clubul nu răspunde pentru
imposibilitatea comunicării unor informații ca urmare a furnizării de către
Membru a unor date de contact eronate, incomplete sau neactualizate.
28.5. Comunicările referitoare la
plăți, suspendări, modificări operaționale, actualizări ale documentelor
contractuale, funcționarea serviciilor sau alte aspecte privind calitatea de
membru vor fi transmise cu prioritate prin aplicația mobilă, contul online de
membru și/sau e-mail.
CAPITOLUL XI – FORȚA MAJORĂ
Art. 29. Forța majoră
29.1. Niciuna dintre Părți nu
răspunde pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere, totală sau parțială,
a obligațiilor contractuale, dacă aceasta a fost cauzată de un eveniment de
forță majoră.
29.2. Prin forță majoră se înțelege
orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil,
intervenit după încheierea Contractului, care împiedică total sau parțial
executarea obligațiilor asumate.
29.3. Partea care invocă forța majoră
are obligația de a informa cealaltă Parte într-un termen rezonabil de la
apariția evenimentului și de a depune diligențe rezonabile pentru limitarea
efectelor acestuia.
29.4. Pe durata existenței cazului de
forță majoră, executarea obligațiilor afectate se suspendă de drept pentru
ambele Părți.
29.5. În cazul în care, ca urmare a
unui eveniment de forță majoră, locațiile Clubului sunt închise temporar, iar
Membrul nu poate beneficia de serviciile incluse în abonamentul activ, Clubul
va compensa perioada de indisponibilitate prin prelungirea gratuită a
valabilității abonamentului cu numărul de zile în care serviciile au fost
indisponibile sau, după caz, prin suspendarea facturării ori a
debitărilor recurente aferente
perioadei respective.
CAPITOLUL XII – RECLAMAȚII ȘI LITIGII
Art. 30. Soluționarea amiabilă și
procedura de reclamație
30.1. Clubul și Membrul vor depune
eforturi rezonabile pentru soluționarea pe cale amiabilă a oricăror
neînțelegeri rezultate din interpretarea, executarea sau încetarea prezentului
Contract.
30.2. Reclamațiile sau sesizările pot
fi transmise de Membru în scris, la adresa de e-mail oficială a Clubului, prin
aplicația mobilă sau prin alte canale puse la dispoziție de Club.
30.3. Clubul va analiza reclamația și
va transmite un răspuns într-un termen rezonabil, fără a depăși termenul
prevăzut de legislația aplicabilă.
30.4. Depunerea unei reclamații nu
suspendă executarea obligațiilor contractuale ale Părților, cu excepția
cazurilor prevăzute expres de lege.
30.5. În măsura în care legislația
aplicabilă permite, Membrul poate utiliza și mecanismele alternative de
soluționare a litigiilor puse la dispoziție de autoritățile competente în
domeniul protecției consumatorilor.
Art. 31. Legea aplicabilă,
jurisdicția și mecanismele SAL
31.1. Prezentul Contract este
guvernat de legea română.
31.2. Orice litigiu care nu poate fi
soluționat pe cale amiabilă va fi soluționat de instanțele judecătorești
competente potrivit legislației aplicabile, fără afectarea drepturilor
recunoscute consumatorilor prin norme imperative.
31.3. Membrul este informat cu
privire la posibilitatea de a apela la mecanismele de soluționare alternativă a
litigiilor (SAL), inclusiv prin entitățile competente desemnate potrivit
legislației aplicabile în domeniul protecției consumatorilor.
31.4. Prevederile prezentului articol
nu limitează drepturile Membrului prevăzute de legislația privind protecția
consumatorilor.
CAPITOLUL XIII – DISPOZIȚII FINALE
Art. 32. Caracterul integral al
Contractului
32.1. Prezentul Contract, împreună cu
Anexa de Abonament aplicabilă, Regulamentul Intern și Politica de
Confidențialitate disponibile pe website-ul oficial al Clubului, la adresa
[website OMNIA FITNESS - de completat] , constituie acordul complet dintre Părți
și reglementează în integralitate raporturile juridice dintre acestea privind
calitatea de Membru și utilizarea serviciilor Clubului.
32.2. Prezentul Contract înlocuiește
orice alte înțelegeri, discuții, negocieri sau promisiuni verbale ori scrise
anterioare semnării sau acceptării sale electronice.
Art. 33. Nulitatea parțială
33.1. În cazul în care una sau mai
multe prevederi ale prezentului Contract sunt declarate nule, nevalabile sau
inaplicabile de către o instanță de judecată sau o autoritate competentă,
celelalte prevederi rămân valabile și continuă să producă efecte juridice.
33.2. Prevederea nulă sau
inaplicabilă va fi înlocuită, în măsura permisă de lege, cu o prevedere
valabilă care reflectă cât mai fidel scopul economic și juridic al clauzei
inițiale.
Art. 34. Intrarea în vigoare
34.1. Prezentul Contract intră în
vigoare la data semnării fizice sau la data exprimării explicite a acordului
electronic de către Membru, prin aplicația mobilă, platforma online sau alt
mijloc pus la dispoziție de Club, și produce efecte de la data activării
abonamentului.
Art. 35. Modificarea documentelor
contractuale
35.1. Clubul poate actualiza
Regulamentul Intern, Politica de Confidențialitate și alte documente
operaționale aplicabile serviciilor oferite, cu respectarea legislației
aplicabile, a obligațiilor de informare față de Membri și fără afectarea
condițiilor comerciale esențiale prevăzute în Anexa de Abonament, cu excepția
situațiilor permise de lege.
35.2. Modificările care afectează în
mod semnificativ drepturile sau obligațiile Membrilor vor fi comunicate prin
canalele prevăzute la Art. 28 din prezentul Contract.
35.3 Modificările nu vor produce
efecte retroactive și nu vor afecta drepturile deja dobândite de Membri.
35.4 Prezentul Contract se
completează cu Anexa de Abonament aferentă produsului achiziționat de Membru,
care face parte integrantă din raportul contractual dintre Părți.
Regulament privind înghețarea
abonamentelor
Prezentul Regulament face parte
integrantă din Regulamentul Intern de Funcționare Omnia Fitness, poate fi
modificat periodic în raport de politicile
și postat pe website-ul www.omniafitness.ro și/sau în contul de
membru/aplicația mobilă și/sau in Centrul Omnia Fitness
1. Reguli generale
·
Validarea
cererii de înghețare a abonamentului de către Membru din motive personale /
medicale / excepționale are efectul de suspendare a tuturor obligațiilor
contractuale, iar perioada de valabilitate a abonamentului se va prelungi cu
numărul de zile pentru care a avut loc suspendarea.
·
Înghețarea
abonamentului nu poate fi făcută retroactiv.
·
Solicitarea de înghețare din motive personale se realizează doar la
receptia centrului Omnia Fitness, doar pentru membrii cu abonamente pe 12 luni.
·
Solicitarea
de înghețare din motive medicale, precum și cea pentru cazuri excepționale se
face în recepția centrului Omnia Fitness
·
În
perioada în care abonamentele sunt înghețate nu se pot face rezervări la clase.
2. Înghețarea abonamentului din
motive personale
·
Deținătorii de abonament de 12 luni pot îngheța acest abonament, fără
justificare, pentru maximum 30 zile calendaristice.
·
Alte tipuri de abonamente nu pot fi întrerupte.
3. Înghețarea abonamentului din
motive medicale
·
În
situația incapacității fizice dovedite medical cu adeverință sau certificat
eliberat de un medic, Membrul poate îngheța Abonamentul. Acesta va fi reactivat
la expirarea perioadei indicate în documentația medicală.
·
Solicitările
privind înghețarea abonamentului din motive medicale se vor face în scris la
recepțiile centrului fitness într-un termen de maximum 30 de zile de la
apariția cauzei medicale care a declanșat înghețarea, cu anexarea
certificatului medical care face dovada cauzei medicale.
·
Abonamentul
va fi suspendat doar conform perioadei precizate în actul medical.
·
Accesul
poate fi refuzat Membrului ce prezintă semne vizibile ale unei stări de
sănătate ce semnalează o afecțiune contagioasă, ce ar putea pune în pericol
sănătatea celorlalte persoane aflate în incintă sau chiar starea de sănătate a
membrului în cauză, dacă ar depune efort fizic în starea respectivă.
·
În
cazul în care documentele medicale prezentate ridică suspiciuni de
autenticitate sau conțin însemnări, semne sau inadvertențe, care necesită o
confirmare sau o verificare suplimentară, Omnia Fitness își rezervă dreptul a
contacta autoritățile competente sau centrele medicale/medicii care au emis
acele documente medicale pentru a solicita confirmări din partea acestora.
Toate actele medicale ce nu reflectă realitatea sau care conțin informatii
neclare ce nu vor produce efecte față de 18GYM, iar dacă au produs aceste
efecte vor fi înlăturate.
·
In
cazurile în care incapacitatea de a reveni la antrenamente persistă mai mult de
90 de zile, Membrul poate decide și solicita transferarea abonamentului către o
altă persoană desemnată de membru.
4. Înghețare abonamentului în
situații excepționale
·
Dacă
centrul Omnia Fitness nu poate funcționa din cauze externe (de exemplu,
suspendarea activităților sportive din cauze de siguranță națională, pandemii,
greve sau crize de orice fel, nu se deschide sala, nu se permite accesul, nu se
desfășoară activitatea obișnuită), Membrul poate solicita înghețarea
Abonamentului. La reluarea activității, durata de nefuncționare se adaugă la
Abonament. În acest caz, Membrul nu are dreptul la restituirea sumelor plătite
deja, ci doar la prelungirea corespunzătoare a duratei. Pe această perioadă, în
cazul formulării cererii de înghețare, obligațiile contractuale se vor suspenda
pana la reluarea activității.
·
Când,
din alte motive decât cele prevăzute la punctul anterior, centrul Omnia Fitness
nu poate funcționa pentru o perioadă ce depășește 30 zile calendaristice
consecutive sau 45 de zile calendaristice într-un an, atunci Membrul poate
denunța unilateral contractul și solicita restituirea sumelor achitate, dar
doar proporțional cu durata rămasă din Abonament care nu a putut fi utilizată.
Membrul poate exercita acest drept la împlinirea termenelor.